Nu, când scriu aceste cuvinte nu mă gândesc la sofisticate teorii politologice ori la mai ştie cine ce complicate şi tot atât de inutile paradigme politice. Încerc să dau socoteală într-un mod practic despre greutatea guvernanţilor de a sesiza şi explica subiecţilor lor care este interesul naţional şi cum poate fi pus în aplicare.
Termenul, care se originează în limbajul relaţiilor diplomatice şi internaţionale poartă semnificaţia opţiunii celei mai profitabile într-un context de raporturi diferite de putere între state. Dar, îşi poartă cu sine (omnia mea mecum porto) şi încărcătura tenebroasă a „raţiunii de stat”, expresie care de multe ori în istorie a generat crime abominabile, mai ales împotriva drepturilor omului şi cetăţeanului. Astăzi, vocile sociologilor funcţionalişti tind în a fi de acord că interesul naţional este un termen cu unica semnificaţie de a fi purtătorul convingător al mesajului unui politician oarecare. Folosindu-se de magica expresie orice politician din lume poate justifica cu uşurinţă măsuri nepopulare. Am îndatorat statul? Interes naţional! Am vândut resursele? Interes naţional! Am mărit taxele? Interes naţional! Mă deranjează presa ori exprimarea opiniei libere? Interesul naţional cere controlarea şi restricţionarea acesteia! Mă deranjează mişcarea sindicală? Interesul naţional cere măsuri represive în favoarea stabilităţii! Vreau să vând forţa de muncă pe nimic ? Bineînţeles, tot interesul naţional cere un altfel de cod al muncii! Şi dacă cineva contrazice este criticat ca fiind populist şi gata! Treaba merge înainte şi, uite, aici interesul naţional este de fapt obiectivul cel mai profitabil de atins de o persoană sau de un guvern, fără a fi în mod necesar în serviciul poporului.
Totuşi, sunt situaţii şi situaţii. Uite, cîteodată, mă gândesc ce greu i-o fi fost lui Ştefan cel Mare să le explice răzeşilor săi moldoveni că interesul naţional cerea să le plătească haraci otomanilor, ba să le trimită şi prunci ca să-i facă ieniceri. Da’ cum o fi făcut Mihai Viteazul să le explice plugarilor obişnuiţi cu dreptul pământului ca o dată pe an să se mute liber de pe moşia boierilor care-i tratau nefavorabil că legământul de glie e interes naţional ?
Şi după atîtea întrebări haideţi să vedem, totuşi, ce este, până la urmă „interesul naţional” ca interes naţional?
Dacă răsfoim paginile unei constituţii mai elaborate – cum de exemplu am dat-o pe cea honduriană – vom descoperi definiţii interesante şi practice. Astfel, interesele naţionale sunt „aspiraţiile comune şi permanente” ale locuitorilor din acel ţinut şi care alcătuiesc „condiţiile în care societatea trebuie să convieţuiască raportat la cadrele interne şi externe”. Aspiraţiile interesului naţional sunt indestructibil relaţionate de valorile umane aşa cum s-au cristalizat şi au evoluat în percepţia umană pe întinsul evoluţiei sociale şi istorice. Ele sunt exprimate în concepte ca democraţia, justiţia, dezvoltarea economică sustenabilă, solidaritatea şi pacea, în special. Un interes naţional integrează interesele particulare în forma „binelui general” convenabil tuturor. Cât despre raportul statului cu interesul naţional se poate afirma că întâiul este îndatorat cu respectarea, garantarea şi protejarea celui din urmă. Descinzând de la politic la administrativ, de la legislativ la executiv, interesele naţionale, concepte cu grad ridicat de generalitate, se transformă prin concretizare în obiective naţionale, situaţii sau stări de fapt măsurabile, adevărate instrumente de manageriat public pentru guvernanţi. Prin cercetarea aspiraţiilor naţionale statul Honduras a descoperit că toţi cetăţenii săi sunt de acord cu:
- întărirea statului de drept;
- realizarea unei societăţi politice, economice şi sociale juste;
- deplina realizare a persoanei umane;
- obţinerea justiţiei, libertăţii şi securităţii pentru toţi cetăţenii;
- întărirea pluralismului şi a democraţiei reprezentative;
- căutarea binelui comun;
Acestea au fost etichetate ca interese naţionale, ulterior precizate în forma obiectivelor naţionale interne strategice cum sunt:
- apărarea suveranităţii naţionale, independenţei şi integrităţii teritoriale în faţa oricărei ameninţări;
- întărirea sistemului democratic reprezentativ şi participativ;
- întărirea sistemului educativ şi dezvoltarea ştiinţei şi a culturii;
- reducerea sărăciei şi eliminarea sărăciei extreme;
- promovarea corectei administrări în sistemul judiciar;
- combaterea corupţiei, a crimei organizate, narcotraficului, violenţei juvenile, delincvenţei comune;
- garantarea existenţei instituţiilor de apărare şi securitate publică, moderne, profesioniste şi cu respect faţă de lege;
- promovarea conservării şi protejării resurselor naturale;
- impulsionareaa şi dezvoltarea socio-economică a zonelor de frontieră;
- întărirea sistemelor de cooperare şi integrare regională şi emisferică;
- delimitarea şi demarcarea tuturor frontierelor maritime şi terestre.
Ca obiective naţionale permanente şi imediate au fost stabilite:
- conservarea independenţei şi a suveranităţii;
- menţinerea securităţii şi a inviolabilităţii teritoriului naţional;
- menţinerea păcii şi a securităţii naţionale;
- garantarea existenţei statului de drept;
- protejarea vieţii, libertăţii şi bunurilor cetăţenilor;
- obţinerea dezvoltării economice sustenabile;
- obţinerea dezvoltării sociale juste şi echitabile;
- conservarea patrimoniului şi identităţii naţionale;
- procurarea unei inserţii internaţionale adecvate.
Acestea sunt lucruri practice care ne indică – fie învăţătură pentru politicieni – cum se descoperă şi se pune în aplicare interesul naţional. Astfel, ar fi problema unui proces etapizat:
„Procesul pentru degajarea şi aplicarea interesului naţional
- cercetarea şi descoperirea aspiraţiilor naţionale (judecăţi de valoare comune tuturor cetăţenilor, privind viitorul lor personal – dreptul la fericire – şi al statului);
- transformarea aspiraţiilor naţionale în interese naţionale prin consens naţional (dialogul putere-cetăţeni);
- introducerea intereselor naţionale în Constituţia statului, într-o formă explicită (pentru România care pare că aparţine sistemului de asumpţii întemeiate pe expresia „tot ce nu este expres interzis este permis” poate că ar fi utilă prezentarea a ceea ce nu este interes naţional însoţită de interdicţia conexă);
- concretizarea intereselor naţionale în obiective strategice şi permanente care să devină planuri de activitate pentru guverne.”
De aici încolo sistemele sociale urmează să garanteze îndeplinirea lor. Că, altfel, uite ce se poate întâmpla: “Zboară îngerii în parlament!”
